Introducere

Страница: 7/18

Referindu-ne la principalele metode ale cercetării juridice menţionăm în primul rând metoda logică.

În cercetarea dreptului, a fenomenului juridic atât de complex, Teoria dreptului, toate ştiinţele juridice se folosesc de categoriile, raţionamentele logice. Făcând abstracţie de ceea ce nu este esenţial, întâmplător în existenţa dreptului, teoria caută să dezvăluie, folosindu-se de metoda logică, ceea ce este esenţial, caracteristic, pentru drept. De importanţa aplicării Logicii în cercetarea fenomenului juridic vorbeşte însăşi faptul că s-a conturat ca o disciplină aparte logica juridică.[10]

Dreptul este o ştiinţă nu exclusiv – deductivă. Atât în construcţiile sale teoretice, cât şi în practica juridică, necesitatea argumentării se prezintă ca o cerinţă sine qua non ( de la sine ). Cunoaşterea pe cale deductivă pleacă şi în drept de la premisa, că nu se poate dovedi deductiv nimic de cât pornind de la principii anterioare.

Metoda logică este de largă utilitate în orice act de gândire ştiinţifică. În drept ea este o totalitate de procedee şi operaţiuni metodologice şi gnoseologice specifice, prin care se creează posibilitatea surprinderii structurii şi dinamicii raporturilor necesare între diferite componente ale sistemului juridic al unei societăţi.

Ca ştiinţă eminamente sistematică, dreptul se apropie considerabil de matematică, astfel că cineva a putut defini dreptul ca o “matematică a ştiinţelor sociale”. O asemenea apropiere este posibilă datorită caracterului pregnant logic al dreptului.

Obiectul lor fiind deosebit, matematica şi dreptul au puncte comune sub aspectul formei, deducând din necesitatea stringentă a formei şi formării ipotezelor. O normă procedurală de drept obligă pe acela care face o afirmaţie în faţa instanţei s-o dovedească, stabilind şi reguli ce alcătuiesc tehnica dovezii.

Dacă ştiinţa înseamnă folosirea sistematică a puterii intelectuale umane pentru producerea cunoaşterii, ştiinţa dreptului îşi propune să expună tematic şi să analizeze logic dreptul, în aşa fel încât acesta – ca actor de “ programare ” a libertăţii de acţiune a oamenilor – să constituie un tot coerent, care să nu contrazică prin contradicţii anterioare.

Juristului – omului de ştiinţă şi practicianului – îi este necesar şi util întregul aparat al logicii. Am putea chiar afirma că există o adevărată pasiune de drept pentru conceptele logicii formale. Aceasta se explică prin simplitatea rezolvării problemelor de gândire sau celor de practică, se crede adesea că este suficient să stăpâneşti formele şi perceptele gândirii logice pentru ca succesul să fie asigurat.

Metoda istorică

Potrivit metodei istorice ştiinţele juridice cercetează dreptul în perspectiva şi evoluţia sa istorică, de-a lungul diferitelor orânduiri sociale, ele analizează esenţa, forma şi funcţiile dreptului raportate la etapa istorică pe care o străbate o societate, ştiut fiind că instituţiile juridice poartă pecetea transformărilor istorice ale poporului şi ţării respective.

Metoda istorică se împleteşte strâns cu istoria dezvoltării sociale. Pentru jurişti este extrem de importantă dezvoltarea sensului evenimentelor trecute. În fiecare lege sunt sintetizate necesităţi reale ale vieţii, se exprimă o anumită stare a moravurilor. Pentru acest motiv, cunoaşterea reglementărilor şi formelor de drept, costituie un important document şi pentru istorie.

Реферат опубликован: 30/01/2008