Introducere

Страница: 6/18

Deducţia în drept este în întregime dominată de silogismele de subsumare. Nu întâmplător, Ath. Joja consideră că “tehnica juridică şi retorica sunt o altă obârşie a logicii”.

S-a discutat îndelung în legătură cu existenţa logicii juridice ca o logică raţională. În literatura de specialitate din ţara noastră, puntctul de vedere asupra poziţiei logicii în sistemul ştiinţelor logicii juridice, în sistemul ştiinţelor logicii au diferit. Astfel, profesorul Gheorghe Enescu consideră că există o logică judiciară în cadrul logicilor normative, iar profesorul Petru Botezat recunoaşte aportul dreptului la construirea teoriei argumentării. În general se are în vedere utilizarea regulilor în activitatea practică de realizare a dreptului (logica juridică) şi mai puţin ca un domeniu distinct de aplicare a logicii în procesul specific de cunoaştere juridică, ca o dialectică a gândirii juridice, a logicii actului de creaţie în drept.

Indiferent de poziţiile exprimate considerăm că principiile logicii formale nu se transpun mutais mutandis în domeniul juridic. Ele capătă o expresie specifică în drept. Exprimând o asemenea calitate, Kalimowski, defineşte astfel logica juridică: “ Studiul gândirii juridice discursive în toată întinderea acestuia adică în toate operaţiile ei intelectuale pe care le efectuează în elaborarea, interpretarea şi aplicarea dreptului (G. Kalimowski, De la specificite de la logique citat de Gh. Mihai “Elemente constructive de argumentare juridică, Academia Bucureşti , 1982, p. 21)

Având în vedere modul în care acţionează norma juridică asupra comportamentului uman (prin impunerea unei conduite – a face sau a nu face ceva – prin permiterea unei conduite, prin recomandare sau prin stimulare unui gen de conduită, din punct de vedere al logicii deontice, s-ar putea formula următoarea schemă deontică a funcţionării normei:

conţinut

variabilă indivizibilă pentru agentul acţiunii;

variabilă propoziţională pentru caracterul acţiunii;

variabilă propoziţională pentru caracterul condiţiilor;

un factor deontic.

permis = P

1. în condiţiile c este:

interzis = I

obligatoriu = O agentului

recomandat = R

stimulat = S

a să întreprindă acţiunea…. P.

Schemă concepută de Gh von Wright în: Normă şi acţiune

Aplicaţiile logicii nu pot rămâne doar la nivelul logicii deontice. Aşa cum se subliniază într-o lucrare relativ recentă: “… fără a respinge câtuşi de puţin cuceririle logicii deontice şi importanţa practică a acestor cuceriri într-o mai umană comcretizare a nobilelor idei ale justiţiei considerăm că teoria argumentării se poate construi ca parte a logicii juridice…” (Gh. Mihai “Elemente constructive de argumentare juridică)

Încă la începutul secolului se consideră că pentru a interpreta dreptul sau pentru a construi un sistem de cunoştinţe bazat pe categorii şi concepţii funcţionale, trebuie să se aplice metoda clasică a jurisconsulţilor. “ această metodă – notează Larnande – se compune din inducţie şi deducţie şi constituie în mod esenţial din cercetări ce trebuie efectuate asupra constituţiilor, a acordurilor, a legilor, precum şi a deciziilor juridice şi a practicii ” . Ulterior, utilizarea instrumentelor logice a privit nu numai analiza construcţiei tehnice a dreptului – cea care pune în lumină virtuţile, teoretice ale unui sistem de drept - , dar şi finalităţile pe care le urmăreşte şi valorii pe care le ocroteşte sistemul respectiv. Această extindere a întrebuinţării metodei a legat-o mai strâns de celelalte metode, a implicat-o în “defrişarea” unor zone de cunoaştere ignorate până atunci.

Реферат опубликован: 30/01/2008